Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC s-a înființat în 1995, la Baia Mare, ca organizație dedicată susținerii persoanelor vulnerabile. În prezent, este printre cele mai active organizații naționale în domeniul economiei sociale și furnizării de servicii sociale.
Reforma sistemelor sociale, inovaţia socială și dezvoltarea de proiecte sociale reprezintă coloana vertebrală a asociației, iar, cei peste 20 de ani de activitate, ne-au întărit convingerea că sustenabilitatea sistemului social depinde de promovarea economiei sociale, structurile de acest fel putând să ofere șanse reale persoanelor din grupurile vulnerabile și, totodată, să asigure independența financiară necesară unui parcurs fără sincope.